BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

 

Grupul Şcolar Industrial Tismana  

 

Le groupe Scolaire Industriel Tismana     

 

 

 

1835 – 2007

Peste 170 ani de învăţământ public organizat de stat

 

GSI - Liceu

 

Sit de legaturi spre Tismana:

www.tismana.eu

 

Siturile noastre:

 

GRĂDINIŢA TISMANA

 

SCOALA PRIMARĂ TISMANA

 

GIMNAZIUL TISMANA

 

LICEUL INDUSTRIAL TISMANA

 

GSI - DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

 

Planul de şcolarizare

 

Oferta educaţională

 

Baza materială

 

Consiliul de administraţie

 

Consiliul elevilor

 

Alte consilii

 

Comisii

 

Regulamentul intern

 

Albume GSI Prezentări

 Power Point

Diaporame

 

 

Documente GSI arhivate:

 

Pliante:

Grupul Sc. Ind. Tismana

Grupul vocal „Tisa”

Grupul  „Mugur de castan”

 

 

Cărţi pe situri:

Probleme deschise

Ştefan Ieromonahul

 

Monografia Pocruia:

Vasile Semenescu

Sandu Ciolacu

 

Director:

Mihaela LUPU

 

TELEFON :

 0253/ 374 335

 FAX : 0253/ 206 147

 

 

,,Voieşte şi vei putea! Luminează-te şi vei fi!''

 

Grupul Şcolar Industrial Tismana - Gorj

 

 Director:

Mihaela LUPU

 

 

         Începuturile învăţământului la Tismana

           

     În actele oficiale, Şcoala Tismana este atestată prin Raportul subocârmuirii plaiului Vâlcanului, trimis ocârmuirii jud. Gorj la 30 decembrie 1835. În anul 1842, găsim Tismana ca plasă, în Plasa Tismenii  figurând 20 de şcoli cu un număr de 168 elevi.

     Este însă destul de probabil că învăţământul public s-a organizat la Tismana, odată cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1831 a Regulamentului  Organic în Ţara Românească. Atunci s-a pus temelia învăţământului public deşi chiar şi în 1838, Departamentul Dinlăuntru încă mai cerea Eforiei Şcoalelor să înfiinţeze „prin toate satele şcoli” şi să aplice prevederile Regulamentului Organic.

Presupunerea că la Tismana învăţământul public s-a organizat chiar la data intrării în vigoare, în 1831, a Regulamentului Organic, se bazează pe faptul că instruirea şcolară la Tismana a fost una dintre cele mai vechi preocupări încă de pe vremea primilor domnitori ai Tării Româneşti, domnitorii din neamul Basarabilor. În consecinţă, la Tismana trebuie să fi existat o continuitate în privinţa instruirii şcolare.

Basarabii avuseseră grijă ca pe teritoriul ţării lor să existe cât mai multe centre de instruire, unde să se înveţe scrisul slovelor.  Un astfel de centru funcţiona pe lângă Mănăstirea Tismana, singurul centru din zona Olteniei in primele secole de după întemeierea Ţării Româneşti. El era menit, să satisfacă nevoile ţării, „cunoscători de carte” fiind pe atunci foarte puţini.

Deşi mănăstirea folosea la început limba slavă, actele erau atât de multe (pe lângă mănăstire funcţiona şi o instituţie a „pricinilor”, judecătoria de pace de mai târziu) încât egumenii puneau grămăticii mănăstirii să facă centre în care copii să înveţe scrierea slovelor. Din aceştia se recrutau „copiştii” de manuscrise şi chiar cărţi, chiar dacă ei nu cunoşteau limba slavonă. Încă de atunci, trebuinţa statului în materie de „copişti” era enormă „daraverile dintre locuitori” fiind destul de numeroase.

Dar odată cu dezvoltarea şcolilor pe lângă mănăstiri şi biserici, scrierea slovelor devine din ce în ce mai mult o practică folosită de ucenici ce îşi rosteau gândurile în grai românesc. Tocmai de aceea, începând chiar din secolul al XIV-lea, ia naştere un puternic curent românesc care merge o vreme în paralel cu elementul slav dar care devine precumpănitor în secolul al XVII-lea, când toate actele foloseau limba română, singura relicvă din limba slavă rămânând slovele.

Şcolile de pe lângă Mănăstirea Tismana au luat în secolul al XVII-lea un mare avânt o dată cu dezvoltarea oraşelor, a comerţului,  necesitatea construirii de biserici pe lângă care să funcţioneze o şcoală fiind atât de mare încât locuitorii satelor cereau egumenilor mănăstirii scutiri de dăjdii pentru preotul satului care era şi învăţător acceptând, în schimb, diverse munci în folosul mănăstirii şi a bisericii.

Elementul românesc devenise copleşitor şi dacă se simţea nevoia scoaterii influenţelor bisericii sârbeşti aduse de Nicodim, ctitorul mănăstirilor Vodiţa şi Tismana, se mai simţea acum nevoia şi de stoparea, apoi de eliminarea definitivă, a elementelor slavone, greceşti şi chiar turceşti.

Nicodim Runcanu  (egumen al mănăstirii între 1713.06.29 - 1720.10.28, originar din Runcu Gorjului) şi Nicodim Curpeneanu (egumen între 1726.12.09 - 1731.01.01) au fost primii egumeni ai Mănăstirii Tismana, adevăraţi patrioţi, care au iniţiat o mişcare de reabilitare a vechii tradiţii religioase a poporului român, construind în satul Tismana, biserica „Bunei Vestiri” iar pe dealul Cioclovina, biserica Schitului Cioclovina de jos, cu hramul Sfinţii Voievozi. Pe lângă rolul lor religios ele aveau şi rolul foarte important de şcoli ale vremii, preoţii fiind dascălii satelor.

În vârful acestei mişcări de încurajare a elementului autohton, se situează mai apoi, egumenul Dionisie LUPU, care chiar în primul an ca egumen, 1807, ajută la construcţia bisericii din satul Pocruia împreună cu un alt mare patriot, Tudor Vladimirescu pe atunci numit „Theodor vel sluger”.

Dionisie Lupu însă, remarcat prin mişcarea sa de punere în valoare a tradiţiilor religioase specific româneşti, „se făcu mitropolit peste Ţara Românească” aşa că lăsă, în anul 1819, pe Neofit succesorul lui să termine biserici şi în satele din apropiere, acolo unde încă nu erau. Acesta sfinţi în anul 1825, biserica şi şcoala de la Ungureni.

La Tismana, este probabil însă că, cei care „buchiseau slovele” la mănăstire, să-şi fi înfiinţat prima „şcoală de chilie” cum o numea Iorga, pe lângă biserica Buna Vestire încă de la începutul secolului al XVIII-lea. La fel la Gornoviţa şi Pocruia, unde se presupune că existau „şcoli de chilii” încă din anii 1715-1720, având în vedere că în pisania bisericii de la Gornoviţa din anul 1764 se specifică întremarea „alteia mai vechi”.

În toate cazurile însă, bisericile ca şi şcolile de altfel, erau sub jurisdicţia Mănăstirii Tismana. Peste un secol, situaţia şcolilor din satele din jur  trebuie să fi fost la fel ca aceea a satului Pocruia unde înv. Sandu Ciolacu menţionează în monografia sa: „Între anii 1807-1819 satul Pocruia era arondat mănăstirii Tismana. La cererea locuitorilor din Pocruia către Dionisie Lupu mitropolit al ţării Româneşti, s-a obţinut scutirea de dăjdii pentru Ioţca pe care-l luaseră locuitorii satului pentru a învăţa copiii carte. El a obligat însă pe locuitori să zidească chilii la poarta bisericii pentru locuinţa dascălului şi sala unde să înveţe copii carte. Într-o evanghelie tipărită în anul 1822 sunt făcute diferite însemnări de Ioţca Dascălul printre care şi despre rebeliunea lui Tudor care a intrat cu arnăuţii la mănăstirea Tismana.”

Rechizitele folosite la şcoală erau panachidele (tăbliţe cu mâner acoperite cu ceară pe care se scrijeleau „buchiile”), tăbliţele cu condei de cretă (var) sau condei de plumb, tabla de piatră, tabla de manual, foiţe cu texte fixate în piele, cutia cu nisip, pana de gâscă cu cerneală, beţişoare pentru socotit. Cam toate se făceau pe plan local, spre exemplu, cu funinginea de pe fundul tigăii amestecată cu ţuică tare şi cu clei de pe pruni se făcea cerneală.

Orarul unei zile era: bucoavna (abecedarul), ceaslovul şi psaltirea. Şcoala ţinând de biserică, sâmbătă seara se făcea „procetirea” un fel de recapitulare urmată cântări şi osanale bisericeşti, duminica dimineaţa fiind puse în practică cele  învăţate peste săptămână, copiii citind smeriţi din psaltire.

Lecţiile se desfăşurau la latitudinea preoţilor, fiind creaţii mai mult spontane.

În 1838, Eforia Şcoalelor cere şcolilor ca pe lângă preot să existe şi un cântăreţ având datoria să înveţe copiii satului, scrierea, cetirea, socotirea  şi cântări bisericeşti. Ţârcovnicii erau chemaţi să ocupe slujbe de învăţători având în vedere trecerea şcolilor pe seama statului. Mulţi ţârcovnici însă refuzau, la şcolile de învăţători începând să fie înscrişi şi fii ai satului. Aceştia trebuiau pregătiţi pentru a instrui elevii în citire, scriere caligrafică, socotire inclusiv cele patru operaţii cu fracţii („numerele frângeroase”), catehism precum şi toate rugăciunile religioase, caracterul religios al învăţământului menţinându-se. Pentru plata învăţătorilor fiecare casă era obligată să dea câte doi lei.

Anul şcolar începea la Sf. Dumitru (26 octombrie) şi se termina la Sf. Gheorghe (23 aprilie) cu vacanţe de trei zile la Crăciun şi Bobotează şi şase zile la Paşti. Faţă de învăţământul organizat de biserică, duminicile şi sărbătorile erau libere iar orarul zilnic nu depăşea şase ore.

Cu timpul, numărul candidaţilor şcolilor publice din Gorj proveniţi din rândul mirenilor începe să depăşească pe cel al clerului. Dacă în anul 1843 candidau 119 fii de mireni şi 39 fii de clerici, după doi ani raportul era de 138 la 39 în favoarea fiilor de mireni, din care nu mai puţin de 125, erau birnici.

Caracterul de masă al învăţământului începea. În 1848 în Plasa Tismana fiinţau 31 de şcoli, pentru 51 de sate, cu un număr de 587 de elevi. Raportul faţă cei fără de ştiinţă de carte rămânea totuşi foarte mare existând în plasă,  3248 de tineri de vârstă şcolară, 1935 de băieţi şi 1313 fete. De bună seamă însă că numărul celor care ştiau să scrie şi să citească era mult mai mare, învăţătura de pe lângă biserici şi şcolile particulare ne dispărând cu totul.

 Evoluţia ulterioară a învăţământului cu caracter de masă la Tismana, se poate uşor cerceta începând cam de la mijlocul secolului al XIX. Toate documentele şcolare se păstrează în arhiva Grupului Şcolar Industrial  Tismana şi în arhivele şcolilor Topeşti, Pocruia, Sohodol şi Celei. Unele dintre arhive, cum ar fi cea de la Şcoala Pocruia au fost cercetate şi au făcut obiectul unor monografii. Pentru două din ele, aveţi în stânga  linkurile respective.

O monografie mai completă, sub titlul „Pocruia, străveche vatră de istorie şi civilizaţie gorjrnească” a fost editată de prof. Gh. Călescu la Editura „Ager” din Târgu-Jiu în anul 2004.

 

Tismana, februarie 2007

Un articol al prof. Nicolae N. Tomoniu – Fundaţia Tismana

Preşedinte al comisiei învăţământ a Consiliului Local Tismana

 

 

 

PARTENERI GSI:

           

            FUNDAŢIA TISMANA

            PRIMĂRIA TISMANA

            CONSILIUL LOCAL TISMANA

 

 

 

SITURI PE CICLURI DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

 

Fundaţia Tismana

Partener GSI Tismana

Situl:

GRĂDINIŢA TISMANA

Situl:

SCOALA PRIMARĂ TISMANA

Situl:

GIMNAZIUL TISMANA

 

Actualizat 2007

 

LICEUL INDUSTRIAL TISMANA

 

 

 

 

---

 

Vă mulţumim că aţi vizitat situl nostru! Vă mai aşteptăm!

 

---

 

 © Copyright Fundaţia Tismana – 2007